joi, 23 ianuarie 2014

Salată de ridiche neagră cu grapefruit roz

Îmi plac mult mâncărurile colorate. Mă repet, știu asta :) Și ca să dovedesc o dată în plus consecvența-mi, iată o nouă rețetă colorată&delicioasă&light. E o rețetă adaptată din meniul "Lacrimi și sfinți" (unde se joacă în bucătarie Mircea Dinescu). Sănătate la farfurie!



Pentru 2 persoane ai nevoie de:

2 ridichi negre de mărime medie * 1 morcov * 1 grapefruit roz mare * 1 lămâie * 2 linguri de semințe de dovleac decojite crude * 2 linguri de stafide * 2 linguri de ulei de măsline * sare după gust

Dă ridichea pe răzătoare, pe partea care feliază subțire. Dacă ai feliator, ești noroco(a)s(ă).
Rade morcovul mărunt și apoi amestecă-l cu feliile de ridiche, sărează, adaugă uleiul de măsline și sucul de la lămâie. Adaugă stafidele și lasă amestectul pentru jumătate de oră la frigider, să se înmoaie nițel ridichea.
După jumătate de oră, adaugă grapefruit-ul taiat cubulețe (după ce în prealabil l-ai curățat de coajă :)) și mănâncă cu poftă :)

Niciun comentariu:

Print Friendly and PDF