marți, 20 iulie 2010

Fast food sănătos? Da, la tine în bucătărie

Recunosc că mie mi se face poftă din când în când de un hamburger şi de cartofi prăjiţi. Ai auzit de Supersize me? După ce vezi acest documentar, nu mai ai chef de fast food, oricum s-ar numi el. Nu şi dacă fast food-ul acela este chiar bucătăria ta.

Eu fac hamburgerii foarte uşor şi repede.

Tot ce am nevoie pentru 4 porţii:

  • 300-400 de gr carne tocată de vită sau amestec vită & porc. Eu prefer să cumpăr bucăti de carne şi să-mi fac singură carnea tocată, la mixer. E mai sigur.
  • O ceapă medie, dată pe razătoare
  • Sare şi condimente după gust (piper proaspăt măcinat, nucşoară – are o aromă excelentă, pătrunjel)
  • Un ou

Dacă aluatul este prea moale, adaug puţin miez de pâine.

Din acest aluat fac 4 bile de dimensiuni apropiate, pe care le aplatizez până la o grosime de 1 cm -1,5 cm.

Ung o tavă cu ulei, aşez hamburgerii şi arunc tava în cuptor.



La foc iute, 10 min pe o parte, 10 pe cealaltă şi hambugerii sunt gata.




Sunt geniali alături de o porţie de cartofi aurii (preferaţii mei sunt cei cu rozmarin – însoţesc perfect un hamburger de vită), o salată şi o bere rece.




Enjoy!



Niciun comentariu:

Print Friendly and PDF