De când am redescoperit săpunul natural, reclamele de la televizor sau din reviste mă lasă rece. Nu există termen de comparaţie între săpunul făcut în casă, cu ingrediente naturale şi săpunurile "industriale". Diferenţa e ca de la cer la pământ.
Vă propun o reţetă de săpun homemade, testată de mine, de avantajele căreia pielea mea se bucură zilnic. Fiecare este liber să folosească esenţele potrivite personalităţii sale.
Baza o reprezintă uleiul de măsline. Pentru reţeta propusă sunt necesari 2 litri si jumătate. Mai avem nevoie de 300 de grame de sodă caustică, care se amestecă cu 3 căni de 250 de grame de suc natural de castraveţi sau ceai de plante. Eu am ales ceai concentrat de dafin - aroma e divină!
Se dizolvă soda în ceaiul de dafin, într-un recipient de sticlă.
Atenţie! La dizolvare întotdeauna se pune soda caustică în apă/lichid şi nu invers. Nu vrem să dezlănţuim reacţii pe care nu le putem controla, iar un accident e ultimul lucru de care avem nevoie.
Se amestecă cu o spatulă de lemn până când soda se dizolvă foarte bine.
Într-o oală emailată - nu din inox sau aluminiu, atenție ca smalțul să nu fie ciupit - turnaţi uleiul de măsline şi încălziţi-l pâna la maximum 40 de grade Celsius (da, ar fi bine să va cumpăraţi un termometru cu sondă data viitoare când mergeţi la cumpărături).
Încorporaţi soda dizolvată în ceai folosindu-vă de un blender de mână - amestecaţi circa 5-10 minute. Se poate amesteca şi cu spatula, dar vă va lua mai mult timp.
Când compoziţia a căpătat consistenţa unei smântâne groase, renunţaţi la blender şi reveniţi la spatulă pentru a încorpora uleiurile parfumate - folosiţi 2-3 sticluţe de 10 ml. Eu am ales ulei de mentă si de bergamote.
Turnaţi în forme sau într-o tavă. A doua zi, tăiaţi-l în formele dorite şi lăsaţi-l la uscat timp de 4 până la 6 săptămâni. Gata! Vă veţi bucura cu siguranţă de munca voastră. Eu deja o fac.
3 comentarii:
Am incercat sa fac sapunul, astept sa se usuce. Sunt nerebdatoare sa-l incerc pentru ca foloesc pe cat se poate produse naturale . Mersi RAA .
Este incredibil ca cineva se preocupa de produse naturale. Felicitari.
Felicitari din tot sufletul! Si la noi in familie a "crescut" acest hobby, sper sa ajungem sa facem schimb de experienta.... Noi suntem la inceput. Mai aruncam o privire pe blogul tau. Te imbratisez.
Trimiteți un comentariu