vineri, 23 iulie 2010

Rame pentru fotografii




In timpul meu liber, îmi place să îmi ocup timpul cu tot felul de îndeletniciri diverse. Obişnuiesc să îmi pun amprenta pe lucrurile care mă înconjoară, transformându-le după bunul meu plac.
Îmi modific hainele, cos gentuţe, fac hăinuţe pentru pisică, inveselesc perdelele, schimb nuanţa varului de pe pereţi. In concluzie, activităţi casnice.

Azi vă propun sa realizăm o ramă pentru fotografii dintr-un capac de cutie de pantofi (nu conteaza masura, sincer). Tăiem capacul fix la jumătate. Bucăţile rezultate le petrecem una peste cealaltă şi le aplicăm câteva capse pentru stabilitate acolo unde este nevoie. Rezultă astfel un dreptunghi care este chiar rama noastră. Pentru aceste rame am ales materialul din mâneca unei cămaşi şi o bucată de folie de aluminiu. Mâneca am tăiat-o în fâşii late cam de 2-3cm şi am capsat-o de marginile viitoarei rame foto. Pe spatele ramei am facut o mică incizie, doar atât cât sa intre piciorul de susţinere. Iar pe a doua am imbrăcat-o pur şi simplu în folie de aluminiu.Piciorul ramei l-am realizat în formă de limbă de ceas, decupându-l din cartonul cutiei.
Îmbrăcaţi ramele cu ce vă place şi nu vă ruşinaţi să le aşezaţi prin camera voastra, dacă nu prin toată casa.
Puteţi coase de material nasturi coloraţi , puteţi lipi perle sau scoici, flori uscate. Puneţi-va amprenta pe lucrurile voastre şi veţi vedea că sentimentul de bucurie va fi si mai mare când veti privi spre amintiri.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Ma fascineaza aceste indeletniciri. Lucrez cu copiii si am sa confectionez aceste rame.

Raa spunea...

Minunat!

Print Friendly and PDF