joi, 18 august 2011

Șnițele din dovlecel cu parmezan & făină de năut


Îți recomand cu căldură acest preparat dietetic, plin de savoare și gata imediat.

Ingrediente:
1-2 dovlecei medii * 50 g de parmezan ras * 1 linguriță de sare gemă * 1 linguriță rasă de piper negru * 1 lingură de oregano uscat * 1 linguriță de rozmarin uscat * zeama unei jumătăți de lămâie * 150 d de făină de năut * 200 ml de ulei de măsline extra virgin * hârtie de copt




Spală dovleceii sub jet de apă rece. Taie-i în rondele de 2-3 cm fiecare. Crestează fiecare rondea până la jumătate. Asezonează-le cu sarea grunjoasă, oregano, rozmarin, piper și zeama proaspătă de lămâie.


Îmbracă o tavă de cuptor cu hârtie de copt și unge-o cu uleiul de măsline.
Umple buzunărașele cu câte o linguriță de parmezan ras și tăvălește-le prin făina de năut pe toate părțile.


Coace-le în cuptorul încins, 20 de minute pe o parte și 10 pe cealaltă parte.


Servește-le fierbinți sau reci, simple sau cu garnitură de piure de cartofi. Poftă bună!

Niciun comentariu:

Print Friendly and PDF