Ingrediente:
2 kg de făină albă * 3 cuburi de drojdie * 500 ml de iaurt * 700 ml ade apă plată * 5 pliculețe de zahăr vanilinat * 3 ouă * 1 esență de vanilie * 1 esență de rom * coaja rasă a unei portocale * 150 g de zahăr tos * coaja rasă a unei lămâi * 200 ml miere de albine * 500 ml de sirop de salcâm * 300 g de miez de nucă * 100 g de zahăr pudră * 250 ml de ulei de floarea soarelui * 2 lingurițe de pudră de scorțișoară
Încălzește apa. Pune făina într-un caston mare și fă-i o adâncitură în mijloc. Toarnă apa și dizolvă drojdia în ea. Adaugă zahărul tos, cel vanilinat, ouăle întregi, jumătate din coaja rasă de lămâie și portocală, esența de vanilie și iaurtul proaspăt.
Frământă-le circa 10 minute, iar la final încorporează-i 200 ml de ulei. Acoperă aluatul cu un șervet de bucătărie și lasă-l la crescut în loc călduț .
Încălzește cuptorul, unge tava mare de cuptor și formează mucenici în formă de opt. Coace-i la foc mediu spre mic timp de 30 de minute.
Amestecă miezul de nucă măcinat cu zahărul pudră, pudra de scorțișoară și coajă rasă de portocală și lămâie.
Înfierbântă siropul de salcâm și amestecă-l cu esența de rom. Toarnă-l peste sfințișori, unge-i cu miere și presară miez de nucă peste ei. Poftă bună și hai noroc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu