duminică, 9 octombrie 2011

Frigărui din surimi cu sos de pește și oțet balsamic



Încearcă aceste frigărui delicioase, simplu de făcut și cu calorii puține.

Ingrediente:
500 g de surimi * 4 linguri de oțet balsamic * 2 linguri de sos de pește * 1 lingură de rozmarin uscat * 1 linguriță rasă de piper negru * jumătate de lămâie * 150 g de făină albă * 1 ou * 200 ml de ulei pentru prăjit * hârtie de copt * bețe de frigărui




Când s-au dezghețat foarte bine, scoate bucățile de surimi din învelișul lor protector și taie fiecare bastonaș în trei mai mici.
Asezonează-le cu sosul de pește, oțetul balsamic, rozmarinul, piperul negru și zeama de lămâie. Lasă-le la marinat pentru 20 de minute.


Înfige câte 8 bucățele de surimi pe fiecare băț de frigăruie ( înțepând exact capătul care se desface) și trece-le prin făină, ou bătut ( cu un praf de sare și 2 linguri de apă plată) și iar făină.


Îmbracă o tavă de cuptor cu hârtie de copt și unge-o cu uleiul pentru prăjit. Așază frigăruile în ea și coace-le în cuptorul încins pentru 20 de minute pe o parte și 10 pe cealaltă, în partea de mijloc a cuptorului.


Servește-le cu coajă rasă de lămâie pe deasupra. Poftă bună!

Niciun comentariu:

Print Friendly and PDF