vineri, 12 noiembrie 2010

Piept de raţă cu portocale


Iată o rețetă care vă va răsfăţa papilele gustative, perfectă pentru impresionat prietenii. Garantez că nivelul de serotonină va atinge cote maxime în timpul degustării.

Pentru 2 porții, ai nevoie de următoarele ingrediente:

1/2 piept de raţă cu piele (aproximativ 350 g)
2 portocale
1 linguriţă rozmarin uscat
1 linguriţă de boia iute
1 linguriţă de pudră de cuişoare
2 linguri de miere de albine
100 ml whisky (sau coniac)
1 linguriţă de sare gemă sau de mare
50 ml ulei de măsline extravirgin
150 ml supă sau apă plată

Crestează pieptul de raţă în felii de 1cm grosime şi 2 adâncime.


Dă o portocală prin răzătoare, iar pe cealaltă doar o cureți de coajă și o tai felii subțiri.
Asezonează pieptul cu coaja rasă de portocală, sarea gemă, boiaua, 1 lingură de miere, 50 ml de whisky, rozmarinul, pudra de cuişoare şi feliile de portocală. Lăsa la marinat pentru 30 de minute.

În acest timp, întoarce pieptul pe ambele părţi, pentru ca aromele să se pătrundă uniform.
Pune la încins o cratiţă din inox cu fundul gros pentru 2 minute, fără ulei. Aşază pieptul în ea cu pielea în jos, acoperă cratiţa şi lasă la foc mediu spre mic fix 10 minute ( va ieşi puţin fum).


Întoarce carnea şi mai las-o pe foc pentru alte 5 minute, tot cu capacul pus.

Scoate carnea pe un fund de lemn şi tai-o felii, urmând exact crestăturile iniţiale.


Separat, pune la caramelizat cealaltă lingură de miere pentru 3 minute. Adaugă uleiul de măsline şi mai lasă încă 2 minute la foc maxim. Dă focul la minim şi toarnă restul de whisky.
Când alcoolul s-a evaporat, adaugă feliile de portocale şi supa. Acoperă cratița şi lasă la foc mediu pentru 20-25 de minute, amestecând din când în când.
La final, când apa s-a evaporat aproape în totalitate, pune deasupra sosului feliile de carne și mai lasă-le câte 1 minut pe o parte şi pe cealaltă. Gata!

Merge de minune cu garnitură de orez şi cubuleţe de portocală proaspătă. Poftă bună!

Un comentariu:

Anonim spunea...

Asta chiar ca-i arta! Felicitari!

Print Friendly and PDF