joi, 29 iulie 2010

Alb

Alb de la culoarea sosului. Nu vă gândiţi că e ceva foarte complicat, căci nu e: un bechamel cât se poate de simplu de preparat în care scufundaţi chifteluţe delicioase de pui.
Pentru sos vă trebuie puţin unt (două linguri), o ceapă taiată foarte fin sau rasă, o lingură de faină, smântână 200 de grame, la temperatura camerei. Încingeţi ceapa în unt. După ce s-a înmuiat, adăugaţi făina, amestecaţi până obţineţi o pastă (aveţi grijă să nu o ardeţi, altfel veţi obţine un sos maroniu), pe care o diluaţi încet-încet cu smântâna.
Separat, pregătiţi chifteluţele: 250 de grame de carne tocată de pui (merge şi vită), sare, puţin piper, pătrunjel. Modelaţi biluţe mici, pe care le prăjiţi în baie de ulei.
La sfârşit, înecaţi fără milă chifteluţele în sos :)
Rezultatul aici:


Credeţi-mă pe cuvânt: sunt un deliciu, fie că le mâncaţi ca mine cu sparanghel, fie cu mămăliguţă.

Niciun comentariu:

Print Friendly and PDF