miercuri, 4 august 2010

Căldură mare

Ce v-ar putea reda vioiciunea într-o zi fierbinte de vară? Vă spun eu: o licoare pe cât de gustoasă, pe atât de tonică. Tonică pentru că e bogată în vitamina C. Toate astea într-un banal ceai de măceşe, răcit la frigider.

Fierbeţi 1 litru de apă. Dacă folosiţi pliculeţe de ceai, cum am făcut eu, luaţi vasul de pe foc si scufundaţi 4 pliculeţe de ceai de măceşe timp de 8 minute. Dacă folosiţi fructe de măceşe proaspete sau uscate (dacă folosiţi fructe uscate, vă recomand să le puneţi la înmuiat înainte, altfel nu se extrage întreaga aromă a fructelor şi nici vitamina C atât de preţioasă), adaugaţi-le în apa care fierbe, fierbeţi aproximativ timp de 10 minute, dupa care luaţi vasul de pe foc şi mai lasaţi fructele încă 10 minute. Apoi strecuraţi ceaiul. Îndulciţi cu miere – pentru 1 litru, 4 linguriţe sunt suficiente. Pentru mai multă savoare, stoarceţi o lămâie şi adăugaţi sucul la ceaiul tocmai preparat. Vărsaţi ceaiul într-un vas de sticlă – o carafă e de mare efect – răciţi-l bine la frigider şi enjoy !

Niciun comentariu:

Print Friendly and PDF