sâmbătă, 21 mai 2011

Ouă ochiuri în jumătăţi de cartof copt


Această reţetă combină gustul untos al cartofului copt, cu cel cremos al ouălor. Iată un preparat delicios pentru zilele în care nu prea ai timp şi răbdare pentru reţete sofisticate. Tot Cartea regală de bucate mi-a fost sursă de inspiraţie.


Ingrediente: (6 porţii)
3 cartofi mari * 60 g brânză de burduf * un praf de sare * 6 ouă * 1 linguriţă de boia dulce * 1 linguriţă rasă de sare grunjoasă



Coace cartofii întregi în cuptor, după ce i-ai spălat foarte bine. Scoate-i pe o farfurie şi taie-i în jumătate, pe lungime. Scobeşte-le trei sferturi din miez. În locul lui, pune cîte 10 g de brânză de burduf în fiecare, un ou, un praf de sare si unul de boia dulce.


Mai coace-le fix 15 minute la cuptor, până când se incheagă ouăle. Serveşte-le cu piure de spanac cu rondele de morcov. Poftă bună!

Niciun comentariu:

Print Friendly and PDF