duminică, 23 octombrie 2011

Pulpe de pui pe pat de ciuperci, morcovi și ceapă


Pentru prânzurile tale delicioase încearcă această rețetă savuroasă.

Ingrediente ( 4 porții):
2 pulpe mari * 500 g de ciupercuțe champignons * 1 ardei iute * 2 morcovi * 3 cepe medii * 50 ml ulei de măsline * 1 linguriță de sare grunjoasă * 1 lingură de oregano uscat * 2 linguri de boia dulce * jumătate de lămâie * folie de aluminu * 2 linguri de făină de năut





Spală pulpele sub jet de apă rece, după ce le-ai pârlit bine la foc puternic. Curăță morcovii și taie-i în rondele. Spală energic ciupercile iar ceapa taie-o peștișori.


Toarnă uleiul de măsline într-o tavă mică de cuptor. Așază pulpele, rondelele de morcovi, ardeiul iute tăiat fin, ceapa, ciupercuțele și condimentează-le cu coaja rasă de lămâie, zeama de lămâie, sarea grunjoasă, oregano și boiaua dulce. Acoperă tava cu folie de aluminiu. Găurește-o cu cuțitul în 4-5 locuri diferite.


Bag-o în cuptorul încins și las-o la foc mediu spre mare, în partea de mijloc a cuptorului pentru 50 de minute. Când timpul s-a scurs, scoate-i folia, presară și încorporează făina de năut pe toate legumele. Întoarce friptura și bagă tava în cuptor, la foc maxim, încă 10-15 minute.


Servește un copănel sau o pulpă superioară alături de legume și salată verde. Poftă bună!


Niciun comentariu:

Print Friendly and PDF