miercuri, 13 octombrie 2010

Supă de ceapă


Supa de ceapă e un remediu împotriva oboselii şi a primelor simptome de răceala. Unde mai pui că are un gust senzaţional, spre deosebire de ceaiul de ceapă al cărui gust nu mi-l amintesc cu plăcere, dar pe care trebuia să-l beau în copilărie ori de câte ori răceam. Neplăcut, dar eficient. Noroc că am descoperit minunăţia asta franţuzească, pe care o fac ori de câte ori mi se face dor de Paris.
Nu e deloc costisitoare şi se face repede şi uşor.

Ai nevoie de:

500 de grame de ceapă
50 de grame de unt
1.5 litri de apă
concentrat de vită (cubuleţe Knorr sau Maggi)
2 linguri de făină de grâu sau amidon
opţional 1 lingură de coniac sau vin alb
brânză gruyere sau caşcaval din lapte de vacă
sare după gust
nucşoară

Fierbe apa şi adaugă cubuleţele de vită.
Taie ceapa în rondele fine, căleşte rondelele în unt, timp de 10-15 minute, până devin uşor maronii. Adaugă făina şi amestecă ca să nu se prindă de oală. Varsă zeama de vită (şi coniacul sau vinul alb) şi mai lasă să fiarbă timp de 15-20 de minute, la foc mediu.
Supa ta e gata. Pune supa fierbinte în castroane, presară brânză rasă şi puţină nucşoară pe deasupra. Dacă ai timp de făcut crutoane, şi mai bine.
Poftă bună şi însănătoşire grabnică, dacă eşti răcit/ă.

Niciun comentariu:

Print Friendly and PDF