vineri, 31 decembrie 2010

Cozonac cu îndulcitori naturali





De sărbători e musai să aşezi pe masă şi un platou cu cozonac delicios, preparat chiar de tine. Iată o reţetă uşor de realizat şi spectaculoasă în rezultat.

Sărăţele din făină de secară


Alături de fursecurile dulci şi foarte dulci, pe masa de sărbători trebuie să stea şi un platouaş cu sărăţele. Iată o reţetă mai puţin ortodoxă, adică cu făină de secară în loc de clasica făină de grâu.

Fursecuri piersicuţe

Arată demenţial, sunt delicioase şi uşor de făcut. Trei motive pentru care merită să încercaţi reţeta măcar o dată.

Fursecuri cu gem şi nucă de cocos


Iarna e anotimpul fursecurilor, al bomboanelor şi al prăjiturilor. Copacii sunt îmbrăcaţi în veşmânt alb, de sărbătoare, iar noi suntem mai atenţi unii cu alţii şi mai altruişti decât de obicei. Iata o reţetă simplu de făcut pentru voi şi prietenii voştri.Ingrediente:

joi, 23 decembrie 2010

Cârnaţi bavarezi


Ador bucătăria germană, fiindcă e bazată în special pe o diversitate numeroasă de produse din carne: de la faimoasele şniţele, la leberwurst, cârnaţi delicioşi şi salamuri felurite. După lungi încercări şi căutări, am descoperit un preparat absolut genial: cârnații bavarezi.

Tobă de casă


Vin minunatele sărbători de iarnă, când toată familia se strânge laolaltă şi se bucură unii de alţii în preajma unor bucate alese. Una din ele este nelipsita tobă de la masa de Crăciun.

Caltaboşi cu orez


Caltaboşii nu ar trebui să lipsească de pe masa de Crăciun: preparatele tradiționale din porc sunt pentru români echivalentul curcanului de ziua Recunoştinţei la americani.

vineri, 10 decembrie 2010

Hamburgeri din orez


Orezul ne furnizează potasiu, magneziu, fosfor şi vitamina B1. Conţine multe fibre şi este un aliat de nădejde în curele de slăbire. Iată o reţetă foarte gustoasă şi bineînţeles, cu puţine calorii.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Paste cu brocoli şi sardine


Vă plac pastele foarte mult şi nu stiţi cum să le mai combinaţi ca să vă placă şi mai mult? Iată o reţetă genială care combină trei ingrediente importante: sardine- omega 3, calciu şi fosfor, brocoli- izvor de clorofilă, pastele- energie maximă.


Baclava dietetică


Atunci când organismul e puţin slăbit, glucoza din sânge scade şi simţim nevoia de dulce. În astfel de momente e bine să consumăm fructe pentru a ne reechilibra metabolismul glucidic. Iată un dulce care ajută glicemia să crescă uşor, fără să ne pună în pericol silueta.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Pomana porcului


Deşi e o activitate barbară să fugăreşti un porc cu toporul în mână ( în speranţa că românii vor accepta şi adopta asomarea lor), recunosc că ceea ce se numește "pomana porcului" e unul dintre felurile de mâncare preferate. Pe scurt, rețeta:

vineri, 26 noiembrie 2010

Ştrudel cu dovleac


Când afară e frig, un ştrudel fierbinte și o cană de vin fiert sau de ceai fierbinte pot face miracole. Ștrudelul e un dulce care se face rapid și se păstrează excelent rece, pentru un mic dejun pe fugă.

Tort Foret Noire


Acest tort este şi dulce şi răcoros, are gust şi de ciocolată dar şi de vişine acruţe. Reprezintă combinaţia perfectă de arome şi senzaţii plăcute la degustare.

vineri, 19 noiembrie 2010

Dulceaţă de dovleac


Pentru dulceața mea, am ales un soi de dovleac asiatic (gustul şi mirosul sunt de pepene verde şi de lămâie parfumată), dar iese o dulceață extraordinară și din pepene galben. Dovlecelul, după caz, pepenele, este plin de vitamine şi minerale şi reprezintă un aliment medicament pentru perioadele de surmenaj fizic sau psihic.

Dovleac copt cu ghebe


În general, dovleacul se mănâncă copt, fiert în supă, dulce în plăcintă sau crud în salată de crudităţi. În desele mele încercări de a combina dovleacul copt cu diverse legume şi arome am descoperit o reţetă absolut genială. Urmaţi-mi paşii şi vă veţi bucura şi voi de acest preparat delicios.

Se apropie Crăciunul :)


marți, 16 noiembrie 2010

Supă cremă de dovleac


Uşor de făcut şi extraordinar de gustoasă. Dovleacul este plin de vitamine şi are calorii puţine. Am încercat diverse reţete de supe din dovleac, care mai de care mai complicată, cu ouă, cu brânză. De ce complică unii lucrurile nu stiu, dar ce ştiu e că cea mai faină reţetă de supă cremă de dovleac este şi cea mai simplă.

duminică, 14 noiembrie 2010

Cornuleţe dietetice cu nucă de cocos


Ultima mea descoperire în materie de îndulcitor natural este lemnul dulce. Acesta ajută la întărirea sistemului imunitar, dar trebuie consumat cu moderaţie de către hipertensivi, preferându-se folosirea extractului de stevie rebaudiana pentru aceştia (are actiune hipotensivă la persoanele hipertensive, iar la persoanele sănătoase nu influenţează tensiunea normală).

Sărăţele cu caşcaval şi rozmarin, dichisite cu mac şi chimen


Sau despre gustul divin al crănţănelelor de duminică. Ușor de pregătit, și mai ușor de dat gata ;)

vineri, 12 noiembrie 2010

Piept de raţă cu portocale


Iată o rețetă care vă va răsfăţa papilele gustative, perfectă pentru impresionat prietenii. Garantez că nivelul de serotonină va atinge cote maxime în timpul degustării.

joi, 11 noiembrie 2010

Şniţele din ţelină


Ţelina este un aliment extraordinar: este bogată în fibre, benefice pentru digestie şi eliminarea toxinelor din organism. În plus, datorită conţinutului său bogat în vitamine şi minerale, ţelina reprezintă un aliat preţios în perioadele de surmenaj, pentru întărirea sistemului imunitar.

miercuri, 10 noiembrie 2010

Ruladă delicioasă


Pentru acest preparat delicios nu aveţi nevoie decât de ceea ce aveţi prin frigider şi cămară. Combinaţiile pot fi infinite, cu carne sau fără carne. Iată reţeta mea cu calorii puţine:

miercuri, 3 noiembrie 2010

Tochitură din inimă de viţel


Cumpăraţi întotdeauna carnea numai de la măcelării şi magazine specializate, pentru a avea siguranţa că tot ce consumaţi este de bună calitate. Iată reţeta mea de tochitură din inimă de viţel.

marți, 2 noiembrie 2010

Ciorbă de raţă cu tăiţei de casă


Am aflat secretul ciorbei "super" de la ţară. Unii ar zice că e vorba de apa de izvor, alţii că poate aerul curat e "vinovat". Eu i-aş contrazice şi pe unii şi pe ceilalţi. Urmaţi-mi paşii şi veţi afla şi voi taina ciorbei straşnice de la ţară.

Budincă cu nucşoară şi tarhon


Budinca este un dulce pe care îl mănânc întotdeauna cu plăcere. E un desert mult savurat şi iubit al copilăriei mele. Am încercat o nouă rețetă, iar rezultatul a fost mai mult decât satisfăcător: tarhonul i-a imprimat un parfum ameţitor, asemănător anasonului, iar nucşoara a desăvârșit gustul brânzei.

joi, 28 octombrie 2010

Salată à la russe


Ideală pentru orice oră, dar în special pentru cele ale dimineţii, această salată plină de vitamine ne asigură energie maximă până la prânz. Iată reţeta mea de salată à la russe.

miercuri, 27 octombrie 2010

Biscuiţi digestivi cu mere şi fructe uscate


Îmi plac foarte mult biscuitii făcuţi în casă, pentru că poţi să pui în ei exact ce îţi place ţie mai mult. Iubeşti nuca de cocos, ai liber să pui câtă vrei...îţi plac stafidele, nu te sfii, pune tot pachetul. Adică ai posibilitatea să-ţi creezi biscuiţii perfecţi pentru cafeluţa de dimineaţă. Iată preferaţii mei:

Raţă cu legume


Carnea de raţă este deosebit de gustoasă, asemănătoare celei de vânat. Din acest motiv, are nevoie de un tratament mai special decât alte înaripate, adică e musai să îi pui şi o portocală când o găteşti, dacă vrei să îi desluseşti exact gustul.

marți, 26 octombrie 2010

luni, 25 octombrie 2010

Chifteluţe din peşte şi legume


Super delicioase şi uşoare, aceste chifteluţe sunt pline de vitamine şi de omega-3. Se potrivesc la orice garnitură de legume, dar merg la fel de bine mâncate ca aperitiv, cu hrean sau muştar cu hrean.

Castane coapte


Ficat de porc cu ciupercuţe la tigaie


Pe lângă faptul că îmi plac foarte mult, aleg să mănânc ciuperci o dată pe săptămână pentru că reprezintă o sursă importantă de seleniu, iar ficatul este un aliment "anti-anemie" datorită conţinutului său ridicat în fier. Combinaţia dintre cele două este extraordinară şi nici nu are un aport caloric însemnat sau generator de "colăcei" inestetici - fetele ştiu ;) În plus, se face foarte uşor, nu ai nevoie de cine ştie ce talent într-ale bucătăriei ca să impresionezi o gaşcă de prieteni sau un iubit gurmand ;)

vineri, 22 octombrie 2010

Varză călită cu mere şi şunculiţă


Am mâncat de curând varză roşie călită cu mere. Mi s-a părut excepţională, aşa că am decis să încerc reţeta cu varză albă. Şi nu am greşit deloc, fiindcă merele au parfumat suav mâncarea şi i-au dat un gust demenţial. Aşa că, pentru o mâncare de varză delicioasă, adăugaţi cu încredere de fiecare dată mere rase.

joi, 21 octombrie 2010

Vegeta home made


De ceva timp îmi prepar singură concentratul de legume uscate pentru mâncăruri, vegeta mea personală făcută în casă. Motivul cred că-l bănuiţi: zero conservanţi nocivi pentru sănătate. Singurul conservant, natural, fiind sarea, pe care o dozez după gust. Fără glutamat de sodiu, fără potenţiatori de aromă, fără E-uri.

Telemea marinată


Îmi place la nebunie brânza, fie însoţită de struguri şi nuci, alături de un pahar de vin roşu, fie marinată cu diverse mirodenii. Nu ştii ce gust are brânza marinată? Ar fi cazul să afli ;)

O gustare caldă


vineri, 15 octombrie 2010

Paste integrale dichisite cu ciuperci şi ardei


Astăzi este clar ziua ciupercilor. Numai că aici nu ciupercile sunt starurile, ci ardeiul. Senzaţionalul ardei gras. Crede-mă pe cuvânt sau ... încearcă :)

Pateuri cu ciuperci



Obişnuiesc destul de des să fac pateuri: sunt o alternativă mai gustoasă la clasicele sandvişuri.

miercuri, 13 octombrie 2010

Supă de ceapă


Supa de ceapă e un remediu împotriva oboselii şi a primelor simptome de răceala. Unde mai pui că are un gust senzaţional, spre deosebire de ceaiul de ceapă al cărui gust nu mi-l amintesc cu plăcere, dar pe care trebuia să-l beau în copilărie ori de câte ori răceam. Neplăcut, dar eficient. Noroc că am descoperit minunăţia asta franţuzească, pe care o fac ori de câte ori mi se face dor de Paris.
Nu e deloc costisitoare şi se face repede şi uşor.

Pilaf cu măsline negre

Italienii îi zic risotto. Românii îl numesc pilaf. Indiferent de nume, e un fel de mâncare foarte gustos şi uşor de făcut. În plus, măslinele negre sunt bune în prevenţia cancerului şi a diabetului, iar fibrele alimentare din orez accelerează tranzitul intestinal şi absorb substanţele toxice. Aşa că, de câteva ori pe lună ar trebui să le consumăm.

marți, 12 octombrie 2010

Mazăre cu kaizer



Mazărea dulce, congelată sau proaspătă, conţine fibre şi vitamine şi se combină foarte bine cu  afumătura. Vă propun o reţetă gustoasă, hrănitoare şi ... foarte arătoasă.

Plăcintă cu urdă


Aleg de foarte multe ori urda în locul altui tip de brânză pentru că este cea mai dietetică, conţine proteine de calitate şi săruri minerale. Aşa că pentru plăcinta pe care am făcut-o am ales tot urda. E perfectă pentru micul dejun, alături de un pahar de lapte acru.

Orez cu fructe de mare


La prima vedere pare o mare fudulie, dar după ce veţi fi făcut totalul preţurilor, veţi observa că lucrurile nu stau chiar aşa. Eu obişnuiesc sa-mi cumpar câte o pungă de 1 kg de fructe de mare pe lună, din care gătesc de 2 ori şi vă garantez ca iese mâncare pe săturate pentru 4 persoane de fiecare dată.

luni, 11 octombrie 2010

Inspiraţie africană


M-am gândit să înveselesc un perete gol. A ieşit asta:

Macrou pe grill


Îmi place foarte mult peştele, însă macroul, deşi foarte sănătos şi nutritiv, are un miros foarte puternic. Tocmai din acest motiv multă lume îl ocoleşte, neţinând cont de cantitatea considerabilă de omega-3 pe care  o conţine. Iată cum pregătesc eu un macrou delicios, fără să umplu toata casa de miros:

vineri, 8 octombrie 2010

Pate din soia


După ce ai preparat laptele, nu arunca resturile de soia rămase pentru că sunt bogate în nutrienţi. Mai bine faci ca mine: un delicios pate.

Lapte de soia


În general, orice e preparat în casă este mai gustos, dar şi mai sănătos decât un produs din comerţ. Regula asta se aplică şi în cazul laptelui de soia preparat acasă. Am încercat şi afirm fără nicio reţinere: este mult mai gustos şi, fără aditivi alimentari, sănătos. Unde mai pui că din 200 de grame de soia obţii 2 litri de lapte de soia plus o farfurie cu chifteluţe, sau un castron generos de pate de soia, sau poate înlocui cu succes carnea în aluatul de sărmăluţe. Cum e posibil? Iată:

joi, 7 octombrie 2010

Prosciutto crudo




Pare imposibil de realizat acasă, dar vă garantez că nu e nicio şmecherie la mijloc. În realizarea acestui preparat de lux aveţi nevoie de următoarele ingrediente:

luni, 4 octombrie 2010

Gogoşi din dovlecei


Vrei ceva bun, dulce, ieftin şi care se prepară rapid? Pentru 10 gogoşele pufoase ai nevoie de următoarele ingrediente: